Venituri, Cheltuieli, Profit Operațional
BNET GROUP | 31.Dec.22 | 31.Dec.21 | Evolutie |
Venituri din contracte cu clientii | 192.732.453 | 112.576.327 | 71,2% |
Venituri din prestarea de servicii | 65.251.105 | 38.619.377 | 69,0% |
Vanzarea de marfuri | 127.481.349 | 73.956.950 | 72,4% |
Costul vânzărilor | 150.278.364 | 88.182.261 | 70,4% |
Costul vanzarii marfuri/materiale | 108.506.138 | 63.945.877 | 69,7% |
Servicii cloud | 5.364.091 | 5.491.123 | -2,3% |
Ore-Om | 36.408.136 | 18.745.261 | 94,2% |
Marja bruta | 42.454.089 | 24.394.065 | 74,0% |
Alte venituri | 3.481.459 | 4.087.086 | -14,8% |
Cheltuieli de vanzare/distributie | 13.793.331 | 9.547.280 | 44,5% |
Ore-Om | 11.684.265 | 7.740.370 | 51,0% |
Publicitate | 2.109.066 | 1.806.910 | 16,7% |
Cheltuieli administrative | 23.685.203 | 11.581.168 | 104,5% |
(din care) | |||
Ore-Om | 9.248.097 | 4.813.772 | 92,1% |
Amortizare | 4.413.905 | 2.388.267 | 84,8% |
Alte servicii terti | 4.771.625 | 2.303.708 | 107,1% |
Profit operational (fara one-offs) | 8.507.082 | 3.879.526 | 119,3% |
Elemente One-Off | (50.069) | 3.473.178 | -101% |
EBIT | 8.457.014 | 7.352.704 | 15,0% |
EBITDA | 12.870.918 | 9.740.971 | 32,1% |
Prin comparație cu bugetul aprobat în aprilie 2022, veniturile consolidate sunt semnificativ mai mari, ca urmare a intrării în aria de consolidare a companiilor TopTech și 2Net. Excluzând contribuția acestora, bugetul de venituri este realizat în proporție de 101%. Marja brută a crescut, ca întotdeauna, cu ceva mai mult decât vânzările (78% vs 2021), în timp ce cheltuielile de vânzare și distribuție se încadrează perfect în buget, crescând, așa cum e normal, mai puțin decât marja brută generată.
În schimb, cheltuielile administrative au crescut semnificativ ca urmare a combinației dintre doi factori: creșterea costurilor cu echipa sub presiunea inflațieiși creșterea efectivă a echipei SG&A (customer support, customer success, sales development) – pe care am dimensionat-o în 2022 cât mai aproape de dimensiunea ‚finală’ necesară ca să livrăm afaceri de 500 milioane lei.
În concluzie, profitul operațional al grupului a crescut cu peste 100% pana la 8.5 milioane lei – o valoare care nu este ‚ajutată’ de elemente one-off cum a fost cazul în 2021 cu vânzarea liniei de business Autodesk.. Menționăm că nu există niciun an în care să nu fi înregistrat profit operațional!
BNET GROUP | 31.Dec.22 | 31.Dec.21 | Evolutie |
EBITDA | 12.870.918 | 9.740.971 | 32,1% |
Profit operational |
8.507.082 | 3.879.526 | 119,3% |
Rezultat one-off | (50.069) | 3.473.178 | -1,014416 |
EBIT | 8.457.014 | 7.352.704 | 15,0% |
Ajustare SOP | (890.381) | (1.066.911) | -16,5% |
Goodwill impairment | (495.000) | ||
Costuri pre-achizitie M&As | (1.650.821) | (1.552.402) | 6,3% |
Castig / pierdere |
273.630 | 773.014 | -64,6% |
Venituri / cheltuieli din |
(2.888.985) | 9.736.569 | -129,7% |
Cheltuieli financiare | (4.733.857) | (640.482) | 639,1% |
Profit brut | (1.928.401) | 14.602.491 | -113,2% |
Elementul care diferențiază rezultatele anului 2022 față de anul 2021 este contribuția profitului financiar la profitul brut: dacă în anul 2021 reevaluările Mark-to-market ale deținerilor noastre au adus un profit financiar egal cu cel operațional, anul acesta, vânzările cash de participații la companiile din grup au fost contabilizate doar prin conturile de capitaluri, iar reevaluarile mark-to-market ale deținerilor de companii listate au fost reevaluate prin P&L.Astfel, impactul comparativ asupra rezultatului brut este cu 15 milioane lei mai defavorabil. Suplimentar, în cursul anului 2021 am avut 2 elemente nerepetabile semnificative cu efect pozitiv – vânzarea liniei de business Autodesk și un write-off de datorii în companiile ISEC și CLC, în timp ce în cursul anului 2022 avem un element nerepetabil negativ, tot de tip non-cash – impairment-ul de goodwill pentru investiția Equatorial.
Am achiziționat în 2018 compania Equatorial, iar in anii care au urmat, echipa a fost integral și fară eforturi absorbită și integrată în divizia de training a grupului nostru. Astfel, Bittnet Training are un acces mult mai larg la clienți, are una dintre cele mai moderne forme de organizare a fluxurilor și proceselor de lucru din piață, iar procesele de marketing și sales au fost derulate și integrate în divizia de training. Majoritatea covârșitoare a cifrei de afaceri este contabilizata de compania Bittnet, iar Equatorial nu are nici venituri, dar nici costuri semnificative.
Ca urmare a integrării echipei Equatorial, Divizia de Educație a crescut de la 10 milioane la 21 milioane de lei între anii 2019-2022, ani în care am avut pandemie, lockdown-uri, inflație și război. În anul 2018 cele două companii (Equatorial și Bittnet Training) au generat venituri din educație de puțin sub 10 milioane lei și o marjă brută de aproape 4 milioane lei. În 2022 cele două companii au generat venituri de puțin sub 21 milioane lei și o marjă brută de aproape 12 milioane lei (mai mult decât cifra de afaceri din 2018!). Cu toate acestea, deoarece nu am emis „destule” facturi de pe firma Equatorial, auditorii solicită să tratăm contabil investiția Equatorial ca una pierzătoare.
Alt element de tip one-off este retratarea costurilor aferente activelor de tip „companii deținute” diferit de tratarea costurilor pentru obținerea altor active. Astfel, auditorii ne-au solicitat modificarea tratamentului costurilor de due-dilligence, consultanță juridică și advisory de M&A în sensul de a fi recunoscute în cheltuieli în loc să fie capitalizate ca parte a valorii activului cumpărat. Această retratare se aplică și pentru anul 2021, auditat tot de BDO (!) și are în 2022 un impact negativ suplimentar de 1.5 milioane lei. Acest element însă este singurul element cash în afară de cheltuielile cu dobânzile, din întregul capitol de ajustări financiare și IFRS (!)
Profit Financiar – Investiții în companii listate
Suplimentar față de companiile enumerate în capitolul privind activitatea operațională, Grupul Bittnet deține câteva participații și în companii listate pe BVB, pornind de la filozofia „buy stock in businesses that you would like to own yourself”. Credem că este mai util să deținem o porțiune mai mică dintr-o companie care ne place decât să nu deținem nimic. Aceste dețineri se reevaluează anual prin contul de profit și pierdere. În 2021 reevaluările deținerilor prin contul de P&L au adus 12 milioane lei profit, în timp ce în 2022 deținerile au înregistrat o scădere a valorii de piață egală cu 3.4 milioane lei.
Pentru exemplificare, cumpărarea acum 2 ani, a unor acțiuni cu 1.2 milioane lei, actiuni care la 31 decembrie 2022 valorau 12 milioane lei, se contabilizează ca pierdere pentru că la începutul anului 2022 valoarea de piață a acestora era de 16 milioane lei. Dacă nu luăm în considerare randamentele, rata IRR, sau multiplicatorii și ne uităm doarla „cash on cash”, am alocat în 2020-2022 un total de 6.25 milioane lei în investiții bursiere și am recuperat un total de 6.1 milioane lei. Astfel, avem o expunere cash de 140 mii lei, care valorează pe bursă aproximativ 14 milioane lei. Deși în opinia noastră atât acțiunile CODE, cât și cele AST, valorează semnificativ mai mult, prevederile IFRS ne solicită să publicăm o pierdere de reevaluare PRIN CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE de aproximativ 3 millioane lei, în timp ce orice investitor și-ar dori să aibă un activ lichid de 14 milioane lei pentru care a plătit 0.14 milioane lei!
Profit Financiar – Vânzări de participații minoritare la companiile din grup
În călătoria către obiectivul anului 2024: afaceri de 500 milioane lei, ne bazăm alături de transformarea operațională și pe un amplu program de investiții de tip M&A care vizează consolidarea portofoliului actual dar și extinderea continuă a acestuia. În 2022 am finalizat 2 investiții (TopTech și 2Net s-au alăturat pilonului de Cloud&Infrastructure, aducând o capacitate de a genera venituri anuale de 100 milioane lei) , și am semnat o nouă tranzacție: dacă primim aprobarea Consilului Concurenței, Dataware se va alătura tot aceluiași pilon aducând încă aproximativ 70 milioane lei capacitate anuală de generat venituri în proiecte strategice de infrastructură.
În cursul anului 2022 am continuat și atragerea de investitori în companiile din grup, prin vânzarea către Agista a unui procent de 12% din capitalul Dendrio (compania care conduce și consolidează pilonul de Cloud&Infrastructure) – pentru 7 milioane lei (cost de achiziție 700 mii lei) și a unui procent de 14% din TopTech pentru suma de 3 milioane lei (cost de achiziție 2 milioane lei). Conform standardelor IFRS, tranzacțiile efectiv realizatecu acțiunile companiilor unde nu suntem minoritari se contabilizează prin capitalurile proprii. Cu alte cuvinte, cumpărarea acum 5 ani a unor acțiuni cu 700 lei și vânzarea lor în 2022cu 7.000 lei în numerar,nu este considerată un element de profit.
Vânzările noastre de acțiuni la companii din grup, care au generat o plus valoare CASH de aproximativ 8 milioane lei nu sunt contabilizate prin P&L. Cu alte cuvinte, cumpărarea acum 5 ani a unor acțiuni cu 700 lei și vânzarea lor anul acesta cu 7000 lei cash nu este profit, în schimb cumpărarea acum 2 ani a unor acțiuni cu 120 lei, pe care le deținem și astăzi, care sunt listate și valorează 1200 lei , se contabilizează ca pierdere pentru că la începutul anului valoarea de piață era de 1600 lei.
Combinând tratamentul deținerilor listate cu cel al investițiilor nelistate în companii din grup, situația IFRS diferă semnificativ de situația oricărui investitor persoană fizică. Un astfel de investitor, cu același istoric precum noi, ar fi avut o declarație de venit cu8 milioane lei profit, iar contabilitatea IFRS prezintă situația de mai sus pentru Bittnet ca o pierdere de 3.4 milioane lei.