Cea mai importanta pozitie bilantiera pe care o avem legata de companii listate este detinerea noastra de actiuni Softbinator Technologies (CODE). Istoria acestei investitii incepe in anul 2020, cand,am achizitionat 25% dintr-o companie de software development – o arie a IT-ului care lipsea din portofoliul nostru de servicii, cu istoric dar si ambitie de crestere – reproducem facsimil din investment case:
Pentru aceasta detinere am platit suma de 8 milioane lei, dintre care 4.5 milioane lei in actiuni BNET si 4 milioane lei cash. In cursul anului 2021, Daniel Ilinca, fondatorul si CEO-ul Softbinator Technologies si-a exprimat dorinta de a avea acces direct la instrumentele pietei de capital, prin listarea separata a companiei, ceea ce este in linie si cu ideile noastre de dezvoltare in continuare. In cursul anului 2021, legat de procesul de listare, am incasat dividende istorice si am vandut o parte din detinere, recuperand 2.8 milioane lei din numerarul de 4 milioane lei alocat cu 9 luni mai devreme. Din punct de vedere al numerarului, avem o expunere totala de 1.2 milioane lei.
Din punct de vedere al costului detinerii, orice investitor persoana fizica ce ar fi avut acelasi istoric de investitie cu noi, ar avea in extrasul de broker un cost al detinerii de 1.2 milioane lei si o valoare de piata de 12.5 milioane lei. Tinand cont de evolutia continua a afacerilor Softbinator Technologies, peste asteptarile anterioare, consideram ca aceasta investitie este mult mai corect caracterizata ca „una foarte reusita” decat „una care a adus pierdere de 3 milioane lei in 2022” . Small downside, infinite upside.
In cazul Chromosome Dynamics, am alocat suma de 150 mii lei in companie in luna august 2021 si am vandut in piata un an mai tarziu actiuni in valoare de aproape 210 mii lei – un randament de 45% al investitiei. In cazul Safetech, am alocat in octombrie 2020 aproape 300 mii lei in companie si am vandut intre ianuarie 2021 si martie 2022 intreaga detinere, obtinand putin peste 3 milioane lei – un randament de 1000%. Small downside, infinite upside.
Daca ignoram randamentele, IRR, multiplicatori, si ne uitam simplist la „cash on cash”, am alocat in aceste 4 investitii (CODE, CHRD, SAFE, AST) un total de 6.25 milioane lei,si am recuperat un total de 6.1 milioane lei Astfel, avem o expunere cash de 140 mii lei, care valoreaza pe bursa aproximativ 14 milioane lei. Desi in opinia noastra atat actiunile CODE cat si cele AST valoreaza semnificativ mai mult, prevederile IFRS ne solicita sa publicam o pierdere de reevaluare PRIN CONTUL DE PROFIT de aproximativ 3 millioane lei, in timp ce orice investitor si-ar dori sa aiba un activ lichid de 14 milioane lei pentru care a platit 0.14 milioane!
Credem ca o activitate investitionala derulata cu succes poate amplifica semnificativ atat planul de crestere al grupului, cat mai ales, sa genereze o stare de antifragilitate a acestuia. Reglementarile contabile prevad strict cum se contabilizeaza rezultatele investitionale, avand potentialul de a genera uneori “pe hartie” fluctuatii semnificative ale acestor valori, intr-un fel foarte diferit fata de cum se asteapta in mod natural investitorii ca aceasta activitate sa fie contabilizata. Dar asta nu trebuie sa fie un motiv pentru care sa renuntam la a face investitii bune!
Vom continua sa investim sustinut si in alte companii, conform strategiei programatice de M&A, ceea ce va genera si in viitor diverse fluctuatii ale profiturilor financiare. Aceste rezultate nu vin niciodata liniar, si nu sunt menite sa inlocuiasca activitatea operationala – nu suntem un fond de investitii. In schimb, reprezinta rezultatul modului cum construim fiecare parteneriat, fiecare investitie, si cum ne pozitionam – small downside, infinite upside.